Cum Să Evitați Constipația
Constipația însoțită de forțarea defecației poate să cauzeze apariția bolii hemoroidale. Prevenția acestei tulburări digestive se realizează prin adoptarea unui regim alimentar echilibrat bogat în fibre, fructe și legume, dar și printr-o hidratare corespunzătoare a organismului cu minimum doi litri de lichide pe zi.
Stresul cotidian și mesele neregulate pot contribui la instalarea constipației cronice, iar la acestea se adaugă consumul unor alimente care diminuează hidratarea scaunelor și cresc presiunea din interiorul colonului.
Consumul frecvent al alimentelor rafinate din care a fost eliminată fibra naturală pot duce la constipație, iar aici se încadrează mâncărurile preambalate cum ar fi cele congelate, cartofii piure instant sau chips-urile. Alimentația bogată în carne, ouă și lactate contribuie de asemenea la încetinirea tranzitului intestinal, la acestea adăugându-se produsele din făină albă sau orezul alb. Consumul de cereale este important, dar sunt recomandate cerealele integrale, orezul brun sau fulgii de ovăz.
Dieta bogată în dulciuri, dar săracă în grăsimi poate duce la constipație și la apariția crizelor hemoroidale. De aceea se recomandă consumul de grăsimi sănătoase printre care se numără uleiul de măsline, semințele de in, nucile, fructele de avocado sau peștele gras.
Alimente care determină constipația:
- înghețata
- brânzeturi (cașcaval, brânză topită)
- ouă
- carne
- gustări (pizza, chips-uri sau snacks-uri)
- alimente procesate (cartofi piure instant sau mâncăruri congelate)
- produse făinoase din cereale rafinate (făină albă)
- orez alb
- dulciuri
Alte articole
DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI
Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...
LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL
Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...
Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi
Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...